Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan. Șeful executivului l-a felicitat pe diplomat cu ocazia desemnării sale în calitate de ambasador în țara noastră, precum și pentru buna cunoaștere a limbii române, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a guvernului.
Premierul și-a exprimat deschiderea pentru consolidarea în continuare a dialogului activ dintre R. Moldova și SUA. „Atribuim o atenție deosebită relațiilor noastre cu SUA, care este un partener important al țării noastre. Ne dorim să avem în continuare o colaborare deschisă și transparentă”, a spus Pavel Filip.
Printre cele mai importante domenii de cooperare dintre țări au fost evidențiate securitatea și apărarea, reformarea justiției, lupta împotriva corupției și consolidarea statului de drept. „Avem toată determinarea să continuăm procesele începute. Există toată determinarea și voința politică ca drumul occidental al Republicii Moldova să devină ireversibil”, a subliniat Pavel Filip.
Ambasadorul Dereck J. Hogan a declarat că Statele Unite ale Americii rămân un partener de nădejde și un prieten pe termen lung al Republicii Moldova. Diplomatul a încurajat eforturile autorităților de a construi o țară mai puternică și mai independentă, ceea ce este echivalent cu o țară mai democratică și mai prosperă.
Oficialii au făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind reglementarea conflictului transnistrean și viitoarele alegeri parlamentare. Pavel Filip a menționat că guvernarea va depune toate eforturile pentru desfășurarea alegerilor parlamentare într-un mod liber, democratic și transparent.