Premierul polonez afirmă că UE ”nu poate impune nimic” Poloniei după decizia CJUE privind căsătoriile gay

Premierul polonez Donald Tusk a declarat miercuri că Uniunea Europeană ”nu poate impune nimic” Poloniei, după decizia Curții de Justiție a UE prin care statele membre sunt obligate să recunoască legal căsătoriile între persoane de același sex încheiate într-un alt stat membru, transmite agenția EFE.

El a afirmat într-o conferință de presă la Varșovia că ”Polonia va respecta verdictele și hotărârile instanțelor europene”, însă a subliniat că atunci când cupluri de același sex căsătorite în alte țări vor ajunge în Polonia, „vom dori să le tratăm cu respect deplin și va trebui să o facem, dar și în conformitate cu legile poloneze”.

Tusk, fost președinte al Consiliului European, a anunțat că va solicita Ministerului de Externe un raport privind consecințele hotărârii CJUE, îndemnând la ”calm” într-o ”temă care generează multă diviziune și emoții puternice”.

Hotărârea CJUE, emisă într-un caz originar în Polonia, stabilește obligația recunoașterii căsătoriilor între persoane de același sex efectuate legal în alt stat membru, chiar dacă legislația națională nu le permite. Instanța argumentează că refuzul ar încălca libertatea de circulație și reședință, precum și dreptul fundamental la respectarea vieții private și de familie.

Premierul a mai precizat că ”guvernul polonez lucrează la propria legislație” care să reglementeze aceste chestiuni ”într-un mod în care majoritatea polonezilor, prin majoritatea parlamentară, îl consideră adecvat”. Proiectul va introduce un ”statut de partener apropiat” sau ”acord de concubinaj”, acordând drepturi parțiale pentru cuplurile necăsătorite, inclusiv cele de același sex, în domenii precum proprietatea, utilizarea locuințelor sau pensia alimentară, fără a include adopția sau custodia copiilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share