Premierul României, Ilie Bolojan, va efectua o vizită oficială la Chișinău la sfârșitul acestei săptămâni. Anunțul a fost făcut miercuri, 20 august, de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, scrie MOLDPRES.
„Premierul Dorin Recean îl va găzdui pe omologul său român, Ilie Bolojan, în Republica Moldova. La sfârșitul acestei săptămâni, mai exact pe 23 august, Guvernul găzduiește vizita de lucru a premierului României, Ilie Bolojan. Este prima sa vizită oficială la Chișinău, în calitate de prim-ministru al României”, a declarat Daniel Vodă.
El a precizat că agenda vizitei include o serie de activități comune cu prim-ministrul Dorin Recean, detalii urmând să fie anunțate ulterior. „Acestea vor contribui la consolidarea relației apropiate dintre Republica Moldova și România, incluzând trecerea în revistă a agendei de proiecte comune în toate domeniile de interes bilateral, în contextul în care sunt sute de proiecte finanțate de România prin intermediul fondurilor nerambursabile, care au adus beneficii directe satelor și orașelor din Republica Moldova. Printre exemple se numără școli renovate, grădinițe, drumuri locale și altele. România este cel mai apropiat partener politic și strategic al Republicii Moldova, fiind un susținător consecvent și neabătut al drumului de integrare europeană al Republicii Moldova”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Aceasta este prima vizită a lui Ilie Bolojan la Chișinău după desemnarea sa în funcția de premier al României, la sfârșitul lunii iunie curent.
Anterior, Bolojan a mai fost la Chișinău la începutul lunii martie, când exercita interimatul funcției de președinte al României.