Editoriale

Preot: Boala omului este în minte. De acolo pornesc toate bolile sufletului și trupului

Pinterest LinkedIn Tumblr

Capriciile pornesc de la gândul cel rău şi sunt de multe ori semănate de diavoli. Astfel, la unii creştini, diavolii seamănă gânduri rele despre microbi. Datorită acestui fapt, unii creştini se tem să nu se îmbolnăvească dacă sărută sfintele icoane, mâna preotului sau se împărtăşesc cu aceeaşi linguriţă. Ȋnsă de aproape două mii de ani de când se folosesc obiectele de cult, nu s-a semnalat nicio îmbolnăvire sau epidemie. Acest lucru arată cu certitudine prezenţa şi puterea Harului Dumnezeiesc în Biserica Ortodoxă.

Dacă cineva este cuprins de frica de a se îmbolnăvi şi se roagă lui Dumnezeu, însemnându-se cu Sfânta Cruce, Harul Dumnezeiesc îl va ajuta să fie sănătos. Iar dacă va stărui în acea frică, pentru necredinţa lui şi prin ispita vrăjmaşului diavol, Dumnezeu va îngădui să se îmbolnăvească.
 
Foarte rău lucru este să creadă creştinul în mintea lui că suferă de vreo boală. Deşi el este perfect sănătos, gândurile acestea îl macină, îl mâhnesc şi-l distrug.
 
Dacă creştinul procedează astfel, va intra în panică şi nu va mai avea curaj să facă nimic, îmbolnăvindu-se, prin aceste gânduri repetate, fără niciun motiv real. Iar unii, din pricina mâhnirii, se întind în pat, nu vor să mai lucreze şi nici să mănânce. Gândul că este bolnav se cultivă încet-încet în inima lui. Pot să existe şi anumite pricini, dar cu siguranţă că gândul cel rău va mai adăuga câte ceva ca să agraveze boala prin sugestii distructive.
 
Referindu-se la originea bolilor Ieroschimonahul Daniil Tudor spunea: „Boala omului este în minte. De acolo pornesc toate bolile sufletului şi ale trupului”. Şi lenea este tot o boală sufletească:
 
„Un frate a venit către avva Victor cel ce petrece întru tăcere în lavra lui zicând: ,
 
-Ce să fac, părinte, pentru că mă biruieşte lenevirea? Zis-a lui Bătrânul:
 
-Această boală, fiule, este sufletească. Că precum celui bolnav de ochi din cumplita durere i se pare că vede lumina, iar celui sănătos i se pare că vede puţin, aşa şi cel slab la suflet, din puţintică trândăvie se slăveşte părându-i că este mare lenevirea, iar cel sănătos cu sufletul în ispite se bucură mult”.
 
Boală a închipuirii este şi preocuparea exagerată pentru părerea aproapelui, fie că este sau nu reală.
 
Sihastrul Iosif Athonitul ne spune: „Mare pagubă pricinuieşte la cei începători anticiparea, închipuirea celor zise de aproapele împotriva lor, precum şi reaua dispoziţie. Când oarecare persoană este de faţă şi ştii că te judecă şi te defaimă, este cu neputinţă să nu-ţi provoace prefaceri, oricât ai încerca să nu te schimbi. Ȋnsă după uitare şi după rugăciune pentru el, iarăşi te vei echilibra după reaua întristare”.
 
Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească, spune Părintele Daniel.
loading...

Comments are closed.