Preşedintele Consiliului European, Charles Michel invită cele 27 de țări ale UE să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va invita săptămâna aceasta cele 27 de ţări UE să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat pentru intrarea în Uniune.

Această propunere, în conformitate cu ceea ce recomandă Comisia Europeană, va fi exprimată la summitul liderilor europeni, joi şi vineri, de la Bruxelles, atunci când vor trebui să ia o decizie în unanimitate.

„A sosit momentul să recunoaştem că viitorul Ucrainei, Moldovei şi Georgiei se află în UE. Vă voi invita să acordaţi statutul de candidat Ucrainei şi Moldovei. În acelaşi timp, vom continua să oferim Ucrainei un sprijin puternic umanitar, militar, economic şi financiar”, a scris Charles Michel în scrisoarea de invitaţie la summit, comunicată luni seară, transmite Adevărul.ro, citând AFP.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share