Președintele Consiliului European precum și premierii Regatului Belgiei și Marelui Ducat al Luxemburgului au sosit în Republica Moldova

Charles Michel, Președintele Consiliului European a ajuns la Chișinău împreună cu premierii Regatului Belgiei și Marelui Ducat al Luxemburgului, pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene.

În cadrul ultimei sale vizite la Chișinău, în martie curent, Charles Michel a menționat că integrarea europeană este unicul drum care asigură supraviețuirea Moldovei ca țară liberă și prosperă, reafirmându-și angajamentul să sprijine pro-activ candidatura Moldovei la aderarea în Uniunea Europeană.

„Noi am mobilizat peste un miliard de euro în ultimul an pentru a susține Republica Moldova, reziliența și stabilitatea acesteia. Asta înseamnă că noi susținem nu doar cu cuvinte, dar și cu acțiuni și sprijin concret. (…) Republica Moldova poate conta pe sprijinul deplin al Uniunii Europene pe parcursul acestei perioade foarte dificile și pe calea sa spre familia europeană”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel.

În cadrul primului Summit al Comunității Politice Europene, din 6-7 octombrie 2022, de la Praga, președintele Consiliului European a fost cel care a venit cu propunerea de a desfășura cea de-a doua ediție a Summitului CPE în Republica Moldova. Această inițiativă denotă că Moldova este văzută ca partener de încredere, care contribuie activ la consolidarea unității și securității pe continentul european.

Recent, membrii legislativului european au adoptat Rezoluția Parlamentului European nr.223/2595 din 19 aprilie 2023 prin care au solicitat Comisiei și Consiliului European să înceapă negocierile cu Republica Moldova privind aderarea la UE până la sfârșitul acestui an, urmare a îndeplinirii celor nouă condiționalități.

Cu ocazia organizării Summitului CPE 2023, autoritățile naționale au instituit măsuri de protecție și securitate la nivel internațional, pentru buna desfășurare a evenimentului, unde vor fi prezenți oficiali ai statelor europene și înalți reprezentați ai UE.

Total
0
Shares
Total
0
Share