Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin îl propune din nou ca premier pe Mihail Mișustin

Preşedintele rus Vladimir Putin, care şi-a început marţi al cincilea mandat, l-a propus din nou vineri ca premier pe tehnocratul Mihail Mişustin, scrie Agerpres.ro

Aprobarea Dumei de Stat – camera inferioară a parlamentului Rusiei – pentru numirea lui Mişustin este aproape sigură, adaugă agenţia citată.

Mişustin a sprijinit toate deciziile lui Putin, inclusiv invazia în Ucraina, declanşată în februarie 2022.

Conform legii, guvernul de la Moscova a demisionat înainte ca preşedintele să depună jurământul pentru încă şase ani în funcţia supremă în stat, în urma alegerilor din martie.

Nu există indicii că Putin intenţionează să remanieze semnificativ guvernul, din care fac parte miniştrii Serghei Şoigu la apărare şi Serghei Lavrov la externe; cei doi se află în funcţii de aproape 12, respectiv peste 20 de ani.

Menţinerea formulei guvernamentale ar transmite un mesaj de stabilitate şi ar arăta că preşedintele este mulţumit de performanţele echipei sale pe plan intern şi extern, apreciază analiştii conform Reuters.

Preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin, a anunţat printr-un mesaj pe Telegram propunerea primită de la Putin şi a adăugat: „Astăzi, deputaţii vor lua o decizie responsabilă în această chestiune, în numele alegătorilor lor”.

Despre Mişustin, funcţionar de carieră, se spunea înainte de a fi numit premier în 2020 că nu are ambiţii politice; el condusese fiscul rus timp de un deceniu, perioadă în care veniturile din taxe şi impozite au crescut de peste două ori. Nu provine din serviciile secrete şi nu este unul din aşa-numiţii „siloviki” (oamenii puternici), veteranii serviciilor apropiaţi de Putin. Cu toate că nu a ieşit în evidenţă, a reuşit să menţină pe linia de plutire economia Rusiei după ce aliaţii Ucrainei au impus sancţiuni prin care au complicat finanţarea companiilor ruseşti şi au blocat accesul pe pieţe al resurselor naturale ale ţării.

În octombrie, când sancţiunile s-au înmulţit, Mişustin a anunţat că Moscova va simplifica procedurile pentru investiţiile în Rusia făcute de cetăţenii şi companiile din 25 de ţări „prietene”, printre care China, India, Brazilia, Arabia Saudită, Turcia, Kazahstanul şi Belarusul.

În iunie anul trecut, când grupul de mercenari Wagner condus de Evgheni Prigojin s-a revoltat împotriva lui Putin, premierul a declarat că Rusia trebuie să strângă rândurile în jurul preşedintelui într-un moment în care era „ameninţată stabilitatea”. „În acest scop, este deosebit de importantă consolidarea întregii societăţi. Trebuie să acţionăm împreună, ca o singură echipă, şi să menţinem unitatea tuturor forţelor”, a afirmat el atunci.

Mişustin va lua cuvântul în faţa deputaţilor înainte de votul din Dumă, arătând cum va rezolva sarcinile trasate de preşedinte, inclusiv – conform lui Volodin – „dezvoltarea economică şi regională şi creşterea capacităţii de apărare a ţării”.

Total
0
Shares
Total
0
Share