Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a trimis o felicitare liderului de la Kremlin care astăzi a fost inaugurat în funcția de președinte pentru a patra oară.
„Stimate Vladimir Vladimirovici, din inimă vă felicit cu inaugurarea oficială în funcția de președinte al Rusiei. Ați devenit simbolul renașterii și refacerii Rusiei, care datorită eforturilor dumneavoastră și-a întors statutul de putere mondială.” se spune în felicitare, transmite life.
După cum a evidențiat Dodon, sub conducerea lui Putin, Rusia a ajuns în fruntea celor care vor să contruiască o nouă ordine mondială, unde relațiile dintre state se bazează pe egalitate și respect reciproc.
„Vă asigur că voi depune toate eforturile ca relațiile de parteneriat dintre statele noastre să se păstreze și chiar să evolueze.” a promis Igor Dodon, urându-i președintelui rus sănătate și realizări.