Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Confederației Elvețiene în Republica Moldova, Claude Wild

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în această dimineață o întrevedere cu Ambasadorul Confederației Elvețiene în țara noastră, ES Claude Wild, și cu șefa Biroului de cooperare al Elveției la Chișinău, Caroline Tissot, transmite Telegraph.md

În cadrul discuției, șefa statului a mulțumit pentru parteneriatul de durată dintre țările noastre, Elveția fiind, de peste 20 de ani, unul dintre principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova.

„Printre priorități am discutat necesitatea de a semna un Acord de protecție socială, sporirea volumului schimburilor comerciale, lansarea unor parteneriate dintre autoritățile publice locale și posibilitatea recunoașterii certificatelor de vaccinare anti Covid-19, emise de Republica Moldova. Mi-am exprimat speranța că, odată cu învestirea noului Guvern, vom putea spori cooperarea bilaterală, iar Moldova va rămâne o prioritate pentru programele elvețiene de dezvoltare”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, în cadrul întrevederii s-a discutat despre proiectele realizate de Elveția în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova, al creării locurilor de muncă sau al sănătății, care sunt extrem de utile pentru cetățeni.

Citește și: Liviu Vovc, după demisia conducerii PPDA: ”Noi nu ne retragem din viața socio-politică. Întoarcem foaia și continuăm să scriem istorie”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share