Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanță cauza penală în care este învinuit președintele oficiului teritorial Briceni al Partidului Politic „Șor”, declarat neconstituțional prin hotărârea Curții Constituționale din 19 iunie 2023. Acesta este acuzat de complicitate la acceptarea finanțării ilegale a partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Dosarul a fost disjuns în anul 2024 din cauza penală de bază pornită în 2022. Potrivit investigațiilor Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție, învinuitul ar fi coordonat activitățile organizației teritoriale Briceni în perioada iulie–octombrie 2022, cunoscând că formațiunea era finanțată din surse ilicite.
Procurorii susțin că, împreună cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinți, trezorier și curieri, acesta ar fi contribuit la acceptarea și gestionarea fondurilor ilegale pentru organizarea protestelor și remunerarea participanților. Suma atribuită tranzacțiilor ilicite depășește 1800000 lei.
Inculpatul nu își recunoaște vina. Dosarul a fost transmis spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Fapta imputată este pedepsită cu amendă de la 57500 la 92500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a exercita anumite activități pe un termen de 2–5 ani.
Pentru garantarea executării pedepsei și posibilei confiscări, procurorii au aplicat sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 162000 lei.
Persoana învinuită beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.