Președintele organizației teritoriale Fălești al PP ”Șor”, trimis în judecată

Procuratura Anticorupție (PA) a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Făleşti al Partidului Politic ”Șor”, fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea unui partid politic din partea unui grup criminal organizat, se arată într-un comunicat al instituției.

Cauza penală a fost disjunsă în anul 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Fălești al Partidului Politic ”Șor”, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, în valoare de aproximativ 1 milion de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului (organizarea protestelor și remunerarea participanților), cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share