Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Bulgariei, Georg Georgiev

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Bulgariei, Georg Georgiev, în cadrul căreia s-a discutat despre extinderea cooperării bilaterale, în special în domeniul educației.

Oficialii au salutat deschiderea unei sucursale a Universității „Angel Kanchev” din Ruse la Taraclia, unde studenții vor beneficia de „diplome recunoscute în UE, programe acreditate și infrastructură modernă”.

Statul bulgar va aloca un milion de euro pentru renovarea căminului studențesc și modernizarea infrastructurii academice. „Proiectele date vor avea un impact real atât în viața comunității bulgare din Moldova, contribuind la consolidarea identității culturale și la apropierea de valorile europene, cât și a întregii regiuni care are o universitate europeană la Taraclia”, a declarat președintele legislativului.

De asemenea, s-a discutat despre intensificarea colaborării parlamentare între Republica Moldova și Republica Bulgaria, inclusiv prin dinamizarea relațiilor dintre grupurile de prietenie ale celor două legislative.

Total
0
Shares
Total
0
Share