Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere la Washington cu administratoarea Agenției pentru Dezvoltare Internațională a SUA (USAID), Samantha Power. Oficialii au discutat despre asistența generoasă din ultimii ani oferită de USAID pentru a sprijini agenda de dezvoltare a Republicii Moldova.
Șeful legislativului și-a exprimat recunoștința că, în aceste zile, adjuncta doamnei Power se află la Chișinău, unde a lansat mai multe programe. Unul dintre noile proiecte USAID lansate la Chișinău este cel de reformă a justiției și combatere a corupției (JARA – Justice and Anti-Corruption Reform Activity), care va sprijini eforturile Guvernului Republicii Moldova de a implementa reforma justiției și de a promova angajamentele de combatere a corupției. De asemenea, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere cu Ministerul Energiei al Republicii Moldova, care va facilita pe termen lung reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
„Prin programele USAID, am reușit să trecem în 2005, apoi 2013, peste embargourile rusești impuse vinurilor noastre, iar acum această industrie vitivinicolă este un ambasador al nostru. Grație inclusiv a suportului partenerilor americani, am făcut față celei mai grave crize energetice de până acum și am gestionat criza refugiaților. Avem investiții importante în proiecte ce țin de tineri, în industria creativă, industria ușoară, industria turismului și agricultură”, a mai menționat Igor Grosu.
La rândul său, Samantha Power a reiterat angajamentul USAID de a susține Republica Moldova în procesul de integrare europeană, prin creșterea oportunităților economice și o infrastructură energetică și critică mai rezilientă și mai sigură.