Președintele Parlamentului, Igor Grosu a rămas blocat în Baku

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat într-o vizită oficială în Azerbaijan, anunță că este blocat la Baku și nu se poate întoarce, deocamdată, la Chișinău, în contextul escaladării situației din Ucraina. Spicherul Legislativului susține că „se roagă pentru pace”, informează TV8

„Din păcate, agresiunea militară asupra Ucrainei m-a prins într-o vizită oficială în Azerbaidjan. Condamn cu fermitate atacurile armatei ruse și mă rog pentru pace. Este o situație extrem de complicată. Facem tot posibilul să ajungem cât mai curând acasă”, a scris Grosu pe Facebook.

Președintele Parlamentului mai menționează că a avut o întrevedere cu președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev. „Am discutat despre intensificarea colaborării în cadrul proiectelor cu impact regional în sfera energetică, a transporturilor, a agriculturii și turism. Totodată, i-am mulțumit pentru deschiderea și disponibilitatea de a ajuta Moldova în timpul crizei energetice… Am discutat despre situația de securitate din regiune și reafirmăm sprijinul deplin pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei”, a mai subliniat Igor Grosu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share