În data de 10 septembrie 2025, președintele raionului Rezina, însoțit de angajații Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul drumului de acces spre satul Gordinești, pe tronsonul L211,1.
Lucrările de reparație sunt în desfășurare, iar autoritățile susțin că rezultatele sunt deja vizibile. Investiția, în valoare de 2 000 000 lei, a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului Raional din 6 mai 2025, prin decizia nr. 2/31.
Reabilitarea drumului este considerată esențială pentru asigurarea accesului locuitorilor din zonă la transport, servicii de urgență și activități economice, contribuind la siguranța și rapiditatea circulației.
Proiectul urmează să fie finalizat conform planului, iar autoritățile promit continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere în anii următori, obiectiv prevăzut în Strategia de Dezvoltare Integrată a raionului Rezina 2022–2030.