Președintele SUA, Joe Biden împlinește astăzi 81 de ani

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, împlineşte luni 81 de ani. Democratul este cel mai în vârstă preşedinte din istoria Americii, iar vârsta preşedintelui este cea mai mare îngrijorare pentru alegătorii americani,, scrie Mediafax.ro

Ziua sa de naştere va atrage un reflector nedorit asupra faptului că democratul este cel mai în vârstă preşedinte din istoria Americii – şi că, dacă va câştiga un al doilea mandat anul viitor, va avea 86 de ani când va pleca.

Biden glumeşte uneori pe această temă, iar consilierii săi subliniază că are un program viguros care ar putea să îi facă să se simtă bine pe oameni mult mai tineri, dar sondaj după sondaj arată că vârsta preşedintelui este cea mai mare îngrijorare pentru alegătorii americani.

În ciuda unei serii de gafe recente, fostul preşedinte Donald Trump, cu care Biden se va confrunta probabil anul viitor, nu provoacă încă aceleaşi îngrijorări în rândul alegătorilor, în ciuda faptului că are 77 de ani.

Biden „nu greşeşte foarte mult”, dar se luptă să schimbe percepţia asupra vârstei sale – precum şi asupra altor probleme, cum ar fi economia – a declarat David Karol, care predă politică la Universitatea din Maryland.

„El este lucid, dar oamenii au doar această percepţie”, a declarat Karol pentru AFP.

Biden a făcut din ce în ce mai des aluzie la vârsta sa pentru a devia sau dezamorsa îngrijorările oamenilor. Într-o vizită cu sindicalişti din Illinois, el a glumit: „Ştiu că arăt ca şi cum aş avea doar 30 de ani, dar sunt aici de mult timp” – iar când un reporter s-a împiedicat, Biden a spus: „Vreau doar ca presa să ştie că nu am fost eu”.

Dar, dacă va fi reales, el va părăsi funcţia cu nouă ani mai în vârstă decât avea Ronald Reagan, deţinătorul recordului, când a demisionat la 77 de ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share