Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski înlocuieşte responsabili de la vârful armatei şi serviciilor secrete cu oameni loiali

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a provocat o surpriză generală, înlocuind pe neaşteptate miercuri mai mulţi responsabili de rang înalt de la vârful armatei şi al serviciilor de informaţii, fără niciun motiv aparent, relatează joi agenţia de presă DPA, citată de Agerpres.

Decrete privind revocarea din funcţie a comandantului operaţiunii militare din estul Ucrainei, a şefului Statului Major General şi a şefului Forţelor aeriene au fost emise miercuri seara, împreună cu decretele de numire a înlocuitorilor acestora în fiecare post.

Tot în aceeaşi zi, fusese demis comandantul-şef al armatei ucrainene, Ruslan Homceak, care a fost numit prim-secretar adjunct al Consiliului pentru securitate naţională, un organism consultativ.

Săptămâna trecută, Zelenski a procedat la înlocuirea mai multor responsabili de la conducerea serviciilor de informaţii, între care se numără şi şeful Serviciului de Informaţii Externe.

Unul dintre motivele invocate de preşedinţia de la Kiev este că această remaniere este destinată să permită diferitelor agenţii de securitate ucrainene să conlucreze mai eficient.

Această rotaţie de cadre de la vârful armatei şi serviciilor de informaţii a fost precedată de demisia la mijlocul lunii iulie a ministrului de interne ucrainean, Arsen Avakov, pe care Zelenski îl moştenise de la predecesorul său Petro Poroşenko. Numeroşi observatori ucraineni au spus că Avakov a fost constrâns de Zelenski să demisioneze. În locul său a fost numit Denis Monastârski, membru al partidului proprezidenţial ”Slujitorul poporului”.

Remanierea la nivelul instituţiilor de forţă din Ucraina are loc în condiţiile în care trupele guvernamentale ucrainene luptă împotriva rebelilor separatişti proruşi din regiunile estice Doneţk şi Lugansk din 2014, un conflict soldat cu cel puţin 13.000 de morţi până în prezent, potrivit ONU. Planul de pace mediat la nivel internaţional pentru regiunea Donbas este de mai mult timp în impas, notează DPA.

Total
0
Shares
Total
0
Share