În cadrul Conferinței internaționale care este organizată astăzi la Chișinău cu ocazia aniversării a 25-a de la fondarea Curții Constituționale a Republicii Moldova, împreună cu Vladimir Țurcan, Președintele CC, și Gianni Buquicchio, Președintele Comisiei de la Veneția, Igor Dodon a avut o întrevedere cu președinții Curților Constituționale din 14 state ale UE și CSI.
”Am salutat înalții oaspeți ai țării noastre, mulțumindu-le pentru participarea la eveniment și pentru interesul manifestat față de procesele politice din Moldova. În context, am subliniat că situația din țară s-a schimbat spre bine, dat fiind faptul că am reușit să depășim criza politică din luna iunie anul trecut, când au avut loc tentative de a folosi Curtea Constituțională în calitate de instrument politic”, a transmite șeful statului.
”În prezent, Înalta Curte este constituită din persoane competente, care nu sunt implicate în jocuri politice, iar datorită acestui lucru, și-a recăpătat încrederea cetățenilor și acum este din nou în rolul de apărător al sistemului de stat și înafara oricăror atacuri criminale”, a mai adăugat Igor Dodon.
Totodată, șeful statului a comunicat oaspeților din străinătate că în Republica Moldova, conducerea de vârf este deschisă pentru discuții și este gata să vorbească despre eventualele modificări în legislația în vigoare a țării noastre, dacă acest lucru va fi necesar.