Pretinde că l-a primit cadou: Tânăr din Râșcani prins la frontieră cu permis de conducere fals

Un conațional este documentat pentru deținerea unui permis de conducere fals.

Incidentul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de ieri, 13 martie, în punctul de trecere a frontierei Costești.

Pe sensul de ieșire din țară, la pista de control s-a prezentat un autocar care se îndrepta spre Franța. Printre pasageri se afla și un tânăr de 25 de ani, domiciliat în r. Râșcani, satul Duruitoarea Nouă.

În urma unui control amănunțit, în portofelul bărbatului a fost găsit un permis de conducere moldovenesc care s-a dovedit a fi fals.
Audiat, pasagerul a declarat că actul i-a fost oferit drept cadou din partea unor prieteni, cu mult timp în urmă, însă nu cunoștea că este falsificat.

Pe numele tânărului a fost întocmit proces-verbal de constatare a ilegalității, iar permisul de conducere a fost ridicat și transmis pentru efectuarea expertizei tehnice.

Total
0
Shares
Total
0
Share