În luna aprilie, prețul gazului procurat de către Moldovagaz de la Gazprom va fi de 327,27 dolari pentru mia de metri cubi, față de 339,75 dolari cât a fost în martie. Anunțul a fost făcut astăzi de directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, scrie Moldpres.md
„Toată cantitatea de gaz procurată de la Gazprom va fi direcționată către „Tiraspoltransgaz”, a precizat șeful de la Moldovagaz.
Conform contractului semnat în octombrie 2021, prețul gazelor naturale cumpărate de Moldovagaz de la Gazprom se calculează diferit pe timp de iarnă și de vară.