Prezența la referendumul republican constituțional: 32,11% până la ora 15:00

Conform informațiilor preliminare, până la ora 15:00 la referendumul republican constituțional au participat 907 594 de persoane, ceea ce reprezintă 32,11%.

CEC reiterează că datele privind participarea la referendumul republican constituțional se colectează din teritoriu de la birourile electorale ale secțiilor de votare către consiliile electorale de circumscripție electorală și de la consiliile electorale de circumscripție electorală către Comisia Electorală Centrală. Numărarea se face manual, prin calcularea semnăturilor din listele electorale și transmiterea prin telefon și email a datelor. De aici rezultă întârzierea cu aproximativ o oră a raportării cifrelor pentru referendum.

CEC va anunța datele operative privind mersul votării, iar în ceea ce privește referendumul, cifrele comunicate vor reflecta datele colectate către ora 18.00.

Total
0
Shares
Total
0
Share