Prezidiul Adunării Populare a Găgăuziei condamnă sentința de 12 ani de închisoare pronunțată pe 26 decembrie 2025 împotriva lui Dmitri Constantinov

Prezidiul Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat în unanimitate o declarație în legătură cu hotărârea judecătorească pronunțată la 26 decembrie 2025 în dosarul penal al fostului președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Gheorghievici Constantinov, prin care acestuia „i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de 12 ani de privare de libertate”.

În declarație se menționează că „anterior, de către aceeași instanță, sub președinția aceluiași judecător, pe un dosar analog, cu aceleași părți, în procedură de judecată civilă, a fost pronunțată o hotărâre în favoarea lui Dmitri Constantinov”, hotărâre care „a fost confirmată de Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”. Cu toate acestea, „în cadrul procedurii penale, de către același judecător a fost adoptată o hotărâre absolut opusă”.

Prezidiul declară că această hotărâre judecătorească „poartă un caracter evident politic motivat și face parte dintr-o politică sistemică a autorităților centrale ale Republicii Moldova, orientată spre suprimarea și discreditarea organelor autonomiei, exercitarea de presiuni asupra reprezentanților Găgăuziei aleși în mod legal și subminarea fundamentelor orânduirii democratice a statului”.

În document se arată că „utilizarea sistemului judecătoresc ca instrument de represalii politice, pronunțarea unor sentințe vădit represive și ignorarea principiilor fundamentale ale unui proces judiciar echitabil încalcă grav Constituția Republicii Moldova, obligațiile internaționale ale statului și standardele de bază ale unui stat de drept”.

Potrivit declarației, astfel de acțiuni „aduc un prejudiciu grav încrederii cetățenilor în sistemul de justiție, amplifică tensiunile politice și subminează stabilitatea instituțională a țării”, iar „responsabilitatea pentru aceste consecințe revine în totalitate autorităților centrale și instituțiilor statului implicate în proces”.

Prezidiul mai subliniază că, „în condițiile cursului declarat al Republicii Moldova spre integrarea europeană, o asemenea practică este inadmisibilă și incompatibilă cu principiile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, inclusiv supremația legii, independența puterii judecătorești și protecția instituțiilor alese democratic”.

În final, Prezidiul Adunării Populare a Găgăuziei cere „încetarea practicii de urmărire penală motivată politic, revizuirea hotărârilor judecătorești represive pronunțate împotriva reprezentanților autonomiei, respectarea strictă a garanțiilor constituționale, precum și respectarea statutului și competențelor autonomiei găgăuze”.

Declarația a fost adoptată în unanimitate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share