Prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat, într-o emisiune la Jurnal TV, că este agnostic și că nu împărtășește valorile vreunei religii, însă ”crede în principii” și îi respectă pe adepții tuturor confesiunilor.
”Noi suntem agnostici. Eu, personal, nu sunt foarte credincios, deși cred în principii și am mare respect pentru toți cei care au credință și se duc la biserică, indiferent la care biserică. Am prieteni și familii care fac parte din diferite confesiuni și asta face parte din mesajul nostru de consolidare a societății”, a declarat Munteanu.
Prim-ministrul a explicat că întâlnirea recentă cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, și cu mitropolitul Basarabiei, Petru, a fost organizată la solicitarea înalților ierarhi și a reprezentat un semn de respect pentru credincioși.
”Respectăm acei credincioși, parohiile, oamenii care se duc la biserică, oamenii care împărtășesc principiile și acele 10 porunci. Am discutat integrarea europeană și biserica susține această idee. Mi-aș dori o biserică ecumenică unde toate confesiile ar sta la masă și ar susține integrarea noastră europeană”, a adăugat Munteanu.