Prim-ministrul Dorin Recean a participat la ședința Consiliului Camerei de Comerț și Industrie

Măsurile de susținere a mediului de afaceri și rolul societății în dezvoltarea businessului autohton au fost câteva din subiectele pe care le-a abordat prim-ministrul Dorin Recean în cadrul Consiliului Camerei de Comerț și Industrie.

Șeful Executivului a subliniat rolul Camerei de Comerț și Industrie pentru identificarea constrângerilor, dar și oportunităților, în activitatea mediului de afaceri. De asemenea, Dorin Recean a menționat importanța cultivării respectului în societate față de antreprenori.

„Guvernul este foarte atent cu mediul de afaceri, pentru că antreprenorii creează locuri de muncă, plătesc salarii și contribuie la bugetul de stat, astfel încât statul să poată oferi cetățenilor serviciile necesare. Din păcate, în societatea noastră profitul încă nu este respectat, or fără asta nu o sa putem dezvolta clasa antreprenorială activă. Orice nu am face, debirocratizare, atragere de investiții străine, implementarea proiectelor de susținere a businessului mic și mijlociu, avem nevoie ca cetățenii să recunoască care este rolul mediului de afaceri, alături de educație, cultură, sănătate și alte aspecte care construiesc societatea”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

De asemenea, premierul a vorbit despre necesitatea unei colaborări mai strânse dintre Camera de Comerț și Industrie, Agenția de Investiții, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, pentru a continua procesul de industrializare a agriculturii și promovarea asocierilor ca măsură de sporire a competitivității afacerilor.

În acest an, Camera de Comerț și Industrie a împlinit 105 ani de activitate, fiind cea mai mare asociație de business din Moldova, care reunește peste 1100 membri, întreprinderi mari, mici și mijlocii din toate ramurile economiei. Sistemul CCI cuprinde 10 filiale care acordă asistența necesară companiilor, persoanelor juridice și fizice de pe întreg teritoriul țării.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share