Prima declarație a lui Voronin în privința alegerilor anticipate din Chișinău! Ce candidat ar fi dispus să susțină?

valeriu boboc omor, 7 aprilie 2009, evenimente 7 aprilie, Vladimir Voronin, PCRM Conferinta de presa, alegeri parlamentare moldova, pcrm la putere, guvernare comunista

Partidul Comuniștilor ar putea susține candidați nepartinici la alegerile noi care vor avea loc pe 20 mai în municipiile Chișinău și Bălți. Declarația a fost făcută de președintele PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii „Vinerea cu Anatolie Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova. Totuși, formațiunea nu a luat o decizie finală, spune liderul comuniștilor, citat de IPN.

Dacă va apărea o figură neordinară, care va putea face ordine în cele două orașe, fără „etichetă partinică”, suntem gata să susținem așa oameni. La Bălți este mai simplu, acolo aproape avem un candidat”, a declarat Vladimir Voronin.

Liderul comuniștilor susține că va aștepta să vadă ce candidaturi vor mai fi înaintate și dacă PCRM va putea susține vreuna dintre acestea. Potrivit lui, cele două municipii au nevoie de buni gospodari la conducere pentru că au fost aduse într-o situație deplorabilă. Vladimir Voronin spune că pretendenții trebuie să țină cont de problemele cu care se confruntă cele două capitale, dar nu de interesele partidelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share