Datorită lucrărilor desfăşurate cu sprijin financiar european, clădirea instituţiei, veche de peste 50 de ani, oferă condiţii îmbunătăţite de învăţare pentru 135 de copii din Cantemir, folosind, de asemenea, mult mai puţină energie, scrie EVZ.md
La lansare au participat reprezentanţi ai Primăriei or. Cantemir, instituţiilor de învăţământ din or. Cantemir, Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, ai Programului UE Convenţia Primarilor. Proiecte Demonstrative (CoM-DeP), Proiectului CoM-East, semnatarii Convenţiei Primarilor, cetăţenii şi copii din or. Cantemir.
Proiectul susţinut de UE prevede un şir de măsuri de eficienţă energetică şi utilizare a surselor de energie regenerabilă în 4 instituţii educaţionale din oraşul Cantemir. Măsurile includ: izolarea termică a anvelopei clădirilor, instalarea unui sistem pe biomasă, control individual al punctelor de încălzire, instalarea colectoarelor solare şi a panourilor fotovoltaice, schimbarea şi modernizarea sistemului de iluminare internă. Aceste activităţi sunt parte a Planului de Acţiune privind Energia Durabilă, implementat de Primăria Cantemir, prin aderarea la Iniţiativa UE „Convenţia Primarilor privind Clima şi Energia”.
Grădiniţa nr. 1 este prima din cele patru instituţii de învăţământ din Cantemir unde izolarea termică a fost finalizată. Aici a fost efectuată termo-izolarea a anvelopei pereţilor exteriori, planşeului sub acoperiş, soclului, a punţilor termice în jurul tuturor ferestrelor şi uşilor exterioare ale clădirii, alte lucrări aferente. Lucrările au fost efectuate cu respectarea tuturor normelor şi tehnologiilor europene moderne de eficienţă energetică. De asemenea, a fost asigurată o verificare triplă continuă la toate etapele de executare a lucrărilor, inclusiv din partea experţilor tehnici ai Uniunii Europene.
Marco Gemmer, şeful Secţiei Operaţiuni al Delegaţiei UE în Republica Moldova, a subliniat, în cadrul evenimentului, că „Uniunea Europeană este bucuroasă să vadă aceste rezultate concrete pentru copiii din Cantemir. Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului din partea UE, care a contribuit la această iniţiativă benefică, ce demonstrează că investiţiile inteligente ajută la diminuarea schimbărilor climatice, precum şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor”.
„Lucrările efectuate la Grădiniţa nr. 1 din Cantemir aduc un important beneficiu economic şi ecologic – deja are loc o diminuare a consumului de energie termică cu cel puţin 20%. În etapa a doua va avea loc instalarea punctului termic invidual, care va asigura reglarea automată a temperaturii interioare în dependenţă de regimul termic exterior”, a remarcat Petr Comarov, expert tehnic al proiectului CanTREB.
„Grădiniţa noastră a devenit „de vis”. Cu ajutorul Uniunii Europene, avem o grădiniţă nu doar frumoasă, dar şi economicoasă, cu săli bine aerisite şi temperatură constantă. Copiii noştri vor fi mai sănătoşi, având condiţii de educaţie de calitate”, a remarcat Elena Costanda, directoarea Grădiniţei nr.1 din Cantemir.
Proiectul este realizat de Primăria Cantemir, în parteneriat cu Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile (AEER), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Convenţia primarilor – Proiecte Demonstraţionale”.