Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a reacționat pe Twitter la mai bine de 24 de ore după ce proiecțiile media au arătat că Donald Trump a pierdut cursa pentru un nou mandat la Casa Albă.
„Poporul american merită alegeri corecte. Orice vot legal – nu ilegal – trebuie să fie numărat. Trebuie să protejăm democrația prin transparență totală”, a scris ea.
Surse citate de CNN spuneau, înainte de acest tweeet, că Melania Trump ar fi încercat să-l convingă pe președintele în exercițiu să-și accepte public înfrângerea.
Potrivit proiecțiilor, candidatul democrat Joe Biden a adunat peste 270 de voturi electorale, numărul minim care să-i asigure alegerea.
Trump a contestat însă acest rezultat și face acuzații de fraudă la vot, chiar dacă, potrivit Comisiei Electorale Federale, nu există dovezi în acest sens.
El a anunțat că echipa sa de campanie va merge începând de luni în instanță pentru a contesta numărarea voturilor pe care le consideră „ilegale”.