Prima reacție a preotului Maxim Melinti: „Nu a avut loc o judecată bisericească echitabilă”

Preotul Maxim Melinti se pocăiește, Nu am avut loc o judecată bisericească echitabilă, biserica moldova, mitropolitul vladimir 

Părintele Maxim Melinti a reacționat public azi pentru prima dată, după ce a fost suspendat de Mitropolia Moldovei din a oficia slujbe bisericești în satul său. Preotul acuzat de susținerea minorităților sexuale (LGBT) și-a cerut iertare într-o conferință de presă de la colegi, prieteni și Înaltpreasfințitul Vladimir.

Părintele a spus că a discutat cu mulți reprezentanți ai comunității LGBT și a afirmat că mulți dintre ei sunt printre noi, iar noi nu-i vedem. „Pentru că vor fi arătați cu degetul, condamnați, tratați diferit. Societatea noastră trăiește încă cu concepte medievale”, susține Melinti.

Maxim Melinti spune că el nu judecă pe nimeni, el doar îi ajută pe oameni să ajungă la Hristos. Anume pentru asta a primit diploma de la asociația GENDERDOC-M. 

“Cu părere de rău nu a avut loc o judecată bisericească echitabilă, transparentă, publică. Actul a fost semnat în lipsa mea. M-a sunat tot presa și a rugat să comentez, iar eu prima dată am auzit. Nu mi s-au prezentat acuzații clare, ce canoane au fost încălcate de mine. Nu mi s-a permis să prezint argumente. Decizia nu a fost consultată nici cu membrii comunității noastre. Opinia locuitorilor din Ghidighici nu a fost luată în seamă”, a spus Maxim Melinti.

Parohul bisericii din Ghidighici a continuat prin a spune că biserica este un spital, nu o judecătorie și a subliniat că biserica multe secole la rând a ignorat unele probleme sociale, tolerând altele.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share