Primăria municipiului Cahul a anunțat astăzi lansarea ediției din acest an a concursului „Cel mai bun elev” şi „Cel mai bun student”. Câștigătorii vor beneficia de două burse de excelență în mărime a câte 12 mii de lei, transmite Moldpres.
Dosarele de participare la concurs pot fi depuse în perioada 7 aprilie – 25 mai.
Conform Regulamentului concursului, competiția se va desfășura în două etape: prima prevede evaluarea dosarelor; în cea de-a doua – persoanele selectate după prima etapă, în funcţie de punctajul acumulat, vor fi invitate la interviu.
Pentru Bursa „Cel mai bun elev” sunt eligibili elevii claselor a XII-a (liceu) anul III (colegii) de la instituțiile de învățământ din municipiul Cahul, care au împlinit vârsta de 18 ani și au media anuală pe ultimii trei ani nu mai mică de 9.
Pentru Bursa „Cel mai bun student” pot aplica studenții anilor III și IV, de la instituțiile de învățământ superior din municipiul Cahul, ciclu licență (frecvență la zi) cu media anuală pe ultimii trei ani nu mai mică de 9.
Criteriile de bază pentru acordarea burselor de excelență sunt reușita academică (inclusiv cunoaşterea limbilor străine); locuri premiante la olimpiade (municipale, raionale, naţionale, internaţionale); activitatea extracurriculară, implicarea în viața comunității (voluntariat, proiecte etc.); participarea la conferințe și activități științifice, activitate publicistică.
Concursul „Cel mai bun elev” şi „Cel mai bun student” a ajuns în acest an la cea de-a cincea ediție.