Astăzi, primele două autospeciale cu încărcare laterală, de model MAN, din cele 6 achiziționate, a ajuns la destinație, în conformitate cu planul stabilit, anunță Primăria Chișinău.
Din câte a comunicat instituția, 44 de autospeciale noi, vor ajunge la Chișinău pentru gestionarea eficientă a deșeurilor din municipiul Chișinău și care fac parte din cadrul proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, finanțat de către Primăria municipiului Chișinău, BERD și E5P.
Cele 6 camioane de colectare a deșeurilor, de model MAN, au fost achiziționate de la compania sârbă Atrikod d.o.o., care a fost desemnată câștigătoarea licitației efectuate în corespundere cu procedura de achiziție a BERD-ului, în cadrul proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”.
Autospecialele urmează să fie verificate de către consultanții internaționali și cei ai Î.M. Regia „Autosalubritate”, iar ulterior puse pe linia de colectare a deșeurilor de la platformele și camerele de stocare din oraș.
Celelalte 4 camioane de colectare vor fi livrate către Î.M. Regia „Autosalubritate” până la sfârșitul lunii curente. În iulie, urmează să ajungă 8 cap tractoare pentru transportarea deșeurilor spre depozitul de la Țînțăreni. În august curent va începe livrarea celorlalte 30 de autospeciale noi.