Transparența în Primăria Chișinău se află la o nouă nivel. Asta este confirmată și de către Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” şi INEKO Slovacia, care a premiat municipalitatea pentru asigurarea transparenței în activitatea administrației publice locale, transmite Telegraph.md, cu referire la Moldova24.info
Potrivit lui Ion Ceban, IDIS „Viitorul” a selectat pentru premiere 3 cele mai transparente primarii și 3 cele mai transparente raioane din Moldova, printre care şi primăria capitalei, în baza a mai multor criterii.
„Mă bucură faptul că, potrivit lui Veaceslav Ioniţă, activitatea primăriei este intens urmărită şi chiar apreciată în ultima perioadă de către experţi, la capitolul transparență. Neapărat vom ţine cont de toate recomandările venite din partea experţilor”, a subliniat Ceban.
Edilul capitalei spune că Primăria Chișinău are mai multe planuri de dezvoltare, pentru a face mai transparentă autoritatea publică.
„Am început să ne planificăm activităţile în conformitate cu indicatorii de performanţă. Totodată suntem în proces de elaborare a planurilor multianuale pe mai multe segmente, fapt care nu s-a întâmplat până în prezent în Primăria Chişinău. Suntem în proces de digitalizare a peste 12 module importante, printre care: depunerea online a actelor permisive în construcţii, a petițiilor, crearea ghișeului unic, crearea registrului resurselor umane. Elaborăm două documente importante: Planul de acțiuni Chişinău – oraş verde şi Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 2020 – 2030. Suntem într-un proces amplu de lansare a concursurilor publice, pentru funcțiile vacante cheie din primărie.
Ion Ceban spune că echipa care lucrează în primărie publică rapoartele financiare ale direcțiilor şi entităților municipale. De asemenea, sunt în proces de planificare şi monitorizare, dar şi evaluare a proiectelor în desfăşurare din sectoarele capitalei, iar pretorii raportează săptămânal pe fiecare obiectiv aflat în lucru.
Ion Ceban a conchis că în proces de reformare sunt mai multe direcţii ale primăriei, asta pentru a optimiza procesul de lucru ale acestora, la fel, este publică toată informaţia. De asemenea, urmează să fie revizuită politica fiscală, iar Curtea de Conturi urmează să prezinte mai multe rapoarte de audit în acest sens. Mai mult, cetățenii pot găsi informația necesară pe site-ul primăriei chisinau.md.