Primăria Chișinău lansează noul Curriculum “Chișinăul Meu” pentru anul școlar

Un nou curs pentru noul an de școală! Primăria Chișinău a lansat Curriculumul cursului opțional – CHIȘINĂUL MEU și Ghidul de implementare al acestuia. Cursul va fi predat la solicitare, începând cu luna septembrie, anul curent. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban.

„Disciplina opțională – Chișinăul meu (clasele III – XII) are drept scop promovarea educației istorice în rândul generației tinere din municipiul Chișinău, prin intermediul unui curs opțional de istorie locală. Educația istorică este una dintre cele mai importante componente ale procesului educațional, care își aduce contribuția directă la formarea și dezvoltarea valorilor cetățenești a tinerei generații”, a menționat Ion Ceban.

Obiectivele proiectului presupun educarea tinerei generații în spiritul cunoașterii și respectul față de trecutul istoric al Chișinăului; elaborarea, publicarea și distribuirea manualelor de istorie locală Chișinăul meu; asigurarea a peste 150 de instituții de învățământ preuniversitar din municipiul Chișinău cu manuale de istorie locală.

„Ne dorim să contribuim la creșterea unei generații de oameni educați, care posedă un vast bagaj de cunoștințe, inclusiv despre Capitala Republicii Moldova, Chișinău. Aceste proiecte reprezintă o evocare istorică și documentară a urbei emblematice a Republicii Moldova. Vom continua să finanțăm și să cofinanțăm astfel de proiecte și inițiative”, a conchis edilul capitalei.

Concomitent, Primăria Municipiului Chișinău mai dezvoltă împreună cu Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova și Grupul Civic pentru Patrimoniu Cultural, o serie de proiecte care vin să promoveze imaginea și să descopere istoria orașului Chișinău.

Total
0
Shares
Total
0
Share