Primarul capitalei a dispus suspendarea autorizației de construcție pentru stația PECO din strada Nicolae Dimo

Primarul capitalei, Ion Ceban, a semnat astăzi o dispoziție prin care se suspendă autorizația de construcție pentru stația PECO din strada Nicolae Dimo, din sectorul Rîșcani, transmite Telegraph.md

Conform edilului, motivele suspendării au fost solicitările parvenite din partea locuitorilor din preajmă, dar și încălcările admise de către agentul economic.

“Am primit foarte multe petiții de stopare a acestei construcții. Am primit mai multe sesizări de la locuitorii capitalei, dar și de la diferite organizații. O asemenea solicitare a venit și din partea unui director de liceu. Din mai multe considerente am luat decizia că în acea zonă nu poate fi construită stație de alimentare. Este o zonă verde, importantă pentru capitală. Mai mult, în preajmă sunt blocuri de locuit și instituții de învățământ.”, a declarat Ion Ceban.

Primarul capitalei susține că orașul este deja sufocat de stații de alimentare cu combustibil.

“Sunt de părerea că obligarea prin instanța de judecată a eliberării actelor permisive în acest caz, dar și altele de acest gen, sunt inadmisibile. În astfel de cazuri, autoritatea emitentă trebuie să facă consultări publice.“, a mai adăugat Ion Ceban.

Citește și: Ion Ceban, la ședință cu pretorii capitalei: „Vreau rezultate”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share