Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a efectuat o vizită de lucru în orașul ucrainean Hmelnițki, unde a avut o întrevedere cu primarul orașului, Oleksandr Symchyshyn. Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor dintre cele două orașe înfrățite și identificarea unor noi direcții de cooperare.
Bălți și Hmelnițki sunt orașe înfrățite din anul 1997, iar în ultimii ani relațiile dintre cele două municipalități s-au intensificat, fiind bazate pe sprijin reciproc și colaborare constantă.
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a declarat că întâlnirea a fost dedicată identificării unor noi proiecte comune.
„Bălți și Hmelnițki sunt orașe înfrățite de aproape trei decenii, încă din 1997. Iar în ultimii ani, relațiile dintre orașele noastre s-au consolidat. În cadrul întâlnirii de astăzi am discutat noi direcții prin care putem dezvolta și extinde acest parteneriat”, a declarat Alexandr Petkov.
Potrivit acestuia, în cadrul discuțiilor a fost analizată și posibilitatea dezvoltării unui parteneriat trilateral cu orașe din România, pentru atragerea fondurilor europene și implementarea unor proiecte comune.
„În cadrul dialogului nostru am acordat o atenție deosebită ideii dezvoltării unui parteneriat trilateral între Hmelnițki, Bălți și orașe din România. Un astfel de format de cooperare poate crea noi oportunități pentru atragerea fondurilor europene și implementarea unor proiecte comune de infrastructură și dezvoltare urbană, în beneficiul direct al orașenilor noștri”, a declarat primarul municipiului Bălți.
Alexandr Petkov a mai spus că în cadrul întrevederii au fost discutate și proiecte de colaborare între elevii din cele două orașe, precum și participarea sportivilor canoeiști din Hmelnițki la competițiile organizate pe Canalul de Canotaj din Bălți.
„De asemenea, am discutat despre consolidarea legăturilor dintre elevii din Hmelnițki și Bălți — schimburi educaționale, proiecte comune și întâlniri care vor contribui la apropierea tinerilor și la întărirea prieteniei dintre comunitățile noastre”, a declarat Alexandr Petkov.
„Un interes aparte a stârnit și propunerea privind participarea sportivilor canoeiști din Hmelnițki la competițiile pe care am început să le organizăm pe Canalul de Canotaj din Bălți. Sunt convins că astfel de inițiative sportive pot deveni încă o punte de colaborare și dialog între orașele noastre”, a mai declarat primarul municipiului Bălți.
Primarul din Bălți i-a mulțumit omologului său pentru discuțiile purtate.
„Îi mulțumesc primarului Oleksandr Symchyshyn pentru dialogul deschis și constructiv. Sunt sigur că parteneriatul dintre Bălți și Hmelnițki va continua să se dezvolte prin proiecte concrete și inițiative care vor aduce beneficii reale comunităților noastre”, a declarat Alexandr Petkov.



