Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, în Washington: Sunt impresionată de interesul partenerilor din SUA pentru orașele noastre și Republica Moldova în general

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, participă, în perioada 6-17 august, la programul „Lumea Deschisă” („Open World”), organizat de Congresul SUA și Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova. Acest program este un schimb profesional destinat liderilor locali din domeniul civic și politic.

Potrivit primarului, prima zi a fost plină de inspirație și descoperiri, în care Dr. Sam Potolicchio, Președintele Fundației pentru Pregătirea Liderilor Globali, a vorbit despre structura și funcționarea sistemului de guvernare în Statele Unite. Ziua s-a încheiat cu un tur al orașului Washington, o combinație impresionantă de istorie, cultură și simboluri ale democrației americane.

Nina Cereteu spune că va prelua cele mai bune practici pentru a le adapta în Drochia și este impresionată de interesul colegilor americani pentru orașele noastre și întreaga Republică Moldova.

Anterior, la programul Open World a participat și primarul orașului Glodeni, Stela Onuțu, un alt exemplu de schimb de experiență între liderii locali moldoveni și partenerii americani.

Total
0
Shares
Total
0
Share