Primăvara în grădină: Când și cum sădim ceapa, usturoiul, ridichea și sfecla

Primăvara în grădină, Când și cum sădim ceapa, usturoiul, ridichea și sfecla, plantam rasadul in pamint, culturile de primavara, legumicultura agricultura moldova, 

Primăvara e anotimpul când mulți se apucă de grădinărit. Oameni au grijă ca să planteze toate legumele la timp ca mai apoi să se bucure de roada bogată. Prima ce trebuie să facem e să pregătim bine solul şi să-i oferim doar îngrăşeminte naturale. Astăzi vrem să vă prezentăm câteva curiozităţi care la sigur o să vă prindă bine şi o să rămâneţi încântaţi de ele, scrie Prime.md. 

Ceapa este una dintre cele mai sănătoase legume şi este folosită pe larg în lumea gastronomiei. Olandezii sunt cei care au realizat o mare varietate de soiuri. Ca să o plantaţi mai ușor, în primul rând solul trebuie să fie prelucrat bine, iar arpagica să fie mășcată și tare. Săpăm un șanţ cu o adâncime de maxim 10 centimetri, apoi aceasta se plantează la o distanţă de 5 centimetri după care se astupă cu pământ.
 
Usturoiul este cel mai popular condiment la noi în țară, motiv pentru care este cultivat în toate regiunile. Cei care nu au reușit să-l planteze toamna, pot s-o facă acum. Când semănați usturoiul de primăvară, e nevoie să separați cățeii chiar înainte de plantare, altfel ar putea să își piardă germinația.
 
Și iubitorii ridichiei de primăvară trebuie să cunoască câteva trucuri. Pentru ca plantele tinere, să nu fie invadate de musculița neagră, trebuie să înmuiați semințele pentru 6 ore într-o soluție concentrată de sare de bucătărie.
 

Sfecla roşie se plantează la sfârşitul lunii aprilie. Distanţa între rânduri trebuie să fie de 40 de centimetri ca să aibă suficient spațiu pentru a crește în timpul maturizări. Rândurile trebuie să aibă o adâncime de 4 centimetri, iar distanța între seminţe trebuie să fie de 10-12 centimetri.

Spor la muncă!

Total
0
Shares
 
Total
0
Share