Primele sancțiuni aplicate de Poliție celor care încalcă măsurile adoptate pentru prevenirea epidemiei de coronavirus

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat două cazuri de chemări false ale ambulanței, dar și abaterea unui agent economic de la noile reguli impuse de epidemia de coronavirus, informează Telegraph.md

Unul dintre cazuri a avut loc în orașul Briceni, unde un bărbat de 43 de ani a efectuat intenționat, ieri în jurul orei 17:30, o chemare falsă a serviciului de ajutor medical urgent, anunțând că este infectat cu Coronavirus.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat, tot aseară, în Drochia. Un tânăr de 27 de ani a format numărul unic 112, anunțând că recent s-a întors din Italia și că este infectat cu COVID-19; fapte care s-au dovedit a fi false. 

Pe numele ambilor bărbați au fost întocmite procese – verbale, în baza art. 342 din Codul Contravențional al RM „Chemarea intenţionat falsă a serviciilor specializate”. Amenda pentru respectiva încălcare constituie de la 30 la 60 de unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore. 

Într-un alt caz, astăzi, după intrarea în vigoare a noilor măsuri pentru responsabilizarea persoanelor în vederea răspândirii virusului COVID-19, a fost sancționat și un agent economic din Chișinău, care nu s-a conformat noilor restricții impuse pentru protejarea populației și a comis abateri de la lege.  Acesta s-a ales cu o amendă de 75 de mii de lei, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie și combatere a bolilor epidemice, punând în pericol sănătatea publică.

Amintim că, de astăzi  Poliția va aplica sancțiuni contravenționale și penale, pentru persoanele care nu vor respecta măsurile stabilite de autorități în vederea prevenirii și combaterii virusului COVID-19.

Citește și: Ion Ceban, revoltat de faptul că cetățenii nu respectă distanța de siguranță în transportul public

Total
0
Shares
 
Total
0
Share