Primul conflict direct între Dodon și Sandu de la formarea alianței: „Apreciez calitățile lui Vladimir Țurcan, mizez pe activitatea CC”

Noul ministrul al Justiției, Olesea Stamate, a depus jurământul în prezența lui Dodon și Maia Sandu, alianta acum psrm, socialistii parlament, pas da nastase, 

Un prim conflict direct între Maia Sandu și Igor Dodon de la formarea alianței ACUM-PSRM. Acesta s-a întâmplat pe fundalul desemnării lui Vladimir Țurcan în funcția de președinte la Curtea Constituțională. Maia Sandu a spus că nu este de acord cu candidatura, iar șeful statului a îndemnat-o să nu se amestece în deciziile celor de la Curtea Constituțională.

Igor Dodon consideră că cea mai corectă și cumpătată decizie a factorilor politici, constă în abordarea neutră și imparțială a proceselor interne a Curții Constituționale, fără preferințe sau animozități personale afișate public. Prin acest mesaj, șeful statului i-a reproșat prim-ministrului reacția venită cu ceva timp în urmă, în care Sandu spunea că Curtea Constituțională a fost capturată de Partidul Socialiștilor.

Președintele țării spune că alegerile echipei de judecători de la CC sunt în afara sferei de influență a politicului, doar în așa mod va fi posibilă reforma justiției, când judecătorii vor fi apolitici.

În cadrul aceluiași mesaj, Dodon a spus că apreciază calitățile lui Țurcan și mizează pe activitatea onorabilă a CC sub conducerea sa.

Total
0
Shares
Total
0
Share