Problemele de integritate ale unui candidat la funcția de Primar al orașului Ialoveni

Gheorghe Caracuian, Ialoveni, Alegeri locale 2019, Primar, Primărie Ialoveni, Monopol, CNI, Integritate, Candidat Independent, Scheme, Corupție, Scandal, PD

Candidatul Independent la postul de Primar al orașului Ialoveni, Gheorghe Caracuian, este acuzat că ar fi instaurat monopoluri și ar fi delapidat mai multe terenuri pe parcursul fostelor două mandate de Primar al orașului Ialoveni, deținute anterior în perioada 2007-2015.

Valera Baț, un locuitor al orașului Ialoveni, descrie într-o postare pe o rețea de socializare schemele în care a fost implicat Gheorghe Caracuian, candidatul independent la funcția de Primar al orașului Ialoveni.

Stranii lucruri se mai întâmplă pe „globurile Moldovei” (cum s-ar fi exprimat legendarul Dumitru Moțpan, ex-președintele Parlamentului RM între aa. 1997-1998). La noi se vor aleși parlamentari, primari, președinți de raioane și consilieri, persoane, cărora în oricare altă țară li s-ar interzice categoric măcar să se gândească la așa ceva.” scrie Valera Baț.

„Uite că și la noi în Ialoveni avem atare indivizi. Pentru al treilea mandat de primar al orașului (primele două au fost între anii 2007-2015) candidează domnul Gheorghe Caracuian. Mă rog, se poate și de zece ori sau primarul nu este președintele țării și nu e limitat în numărul lor, dar alta e treaba. În cei opt ani de primărie, Caracuain a reușit să fie implicat într-o serie de scandaluri.
În timpul celui de-al doilea mandat, el l-a făcut pe ginerele său monopolist în asigurarea cu pîine și alte produse alimentare a instituțiilor preșcolare din oraș. Învinuit de conflict de interese, Caracuian se adresează în instanță pentru a i se retrage acuzațiile, dar Judecătoria municipală de sector Rîșcani și Curtea de Apel Chișinău lasă în vigoare decizia CNI (Comisia Națională de Integritate). Incoruptibilul nostru renunță însă la luptă sub motivul… că, vezi bine, are de lucru la vie și pensionar fiind, nu vrea decât liniște. Tot în timpul celui de-al doilea mandate, Gheorghe Caracuian a transformat consiliul orășenesc – într-un adevărat SRL „Caracuian și Familia”.
Soția domniei sale activa în calitate de contabil-șef și tot acolo munceau în sudoarea fundului scaunului – fiica și fiul. Despre fiul său mai exact KILLERUL, fiindca mai puțini îl cunosc cu numele de Oleg Caracuian, se poate de scris scenarii despre filmele din anii ’90.
Cel care cum zic românii îi dă cu беспpиделу , de luni pînă luni, un fel de Oligarh Regional, figurant în peste 5 dosare penale, începând cu huliganism și terminând cu tentativă de omor.
Cel mai răsunător și proaspăt caz și care este încă pe rol, a fost în speță : “o simplă lovitură de scaun în cap” , fostului său partener de afaceri dl Moraru.

Despre privatizările ilicite și despre mafia imobiliară dirijată de Oleg Caracuian zis mai des KILLERUL, cred că ar trebui sa se ocupe organele de drept din Republica Moldova, vă las aici doar câteva din numerele cadastrale care ascund o multitudine de mistere și ilegalități, ce țin de competența procuraturii : 5501205105 / 5501205682 /5501203615 /
și multe altele… Dar care urmează cu altă ocazie. Ceea ce e mai sus, e așa, doar o scurtă paranteză despre fiul candidatului Caracuian.

În alegerile din a. 2015, Gheoghe Caracuian a mai candidat o dată – din partea PD-ului. S-o fi făcut din convingeri politice, ar fi fost – cum ar fi fost, dar într-o înregistrare audio de la o ședință a consiliului el a recunoscut că a făcut-o doar pentru a avea susținere financiară din partea lui Plahotniuc. Tot atunci el și-a amenințat subalternii cu concedierea, dacă aceștia-l vor susține pe contracandidat.
Nepotism, conflicte de interese, șantaj și lipsă de principialitate – ce-I mai lipsește lui Caracuian pentru a fi „demn” de cel de-al treilea mandat de edil al Ialovenilor ?!” a declarat internautul.

Anterior, Gheorghe Caracuian, a mai apărut și într-un articol scris de MoldovaCurată, în care sunt descrise schemele și problemele de integritate ale candidatului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share