Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) anunță că problemele tehnice apărute în funcționarea serviciilor de încredere calificate, inclusiv sistemul de semnătură electronică și serviciul guvernamental de autentificare (MPass), nu au fost încă înlăturate până la această oră.
Reprezentanții STISC își cer scuze public pentru inconvenientele create și subliniază că aceste perturbări au apărut în contextul implementării unui program amplu de modernizare și consolidare a infrastructurii de chei publice (PKI). Acest proces este esențial pentru îmbunătățirea securității cibernetice și a performanței serviciilor oferite.
„Înțelegem pe deplin impactul acestor probleme asupra activităților cotidiene ale utilizatorilor noștri și ne asumăm întreaga responsabilitate. Echipa STISC lucrează în regim prioritar pentru a finaliza lucrările necesare de modernizare și a restabili funcționalitatea completă a serviciilor afectate”, a declarat Alexandru Corețchi, directorul instituției.
STISC dă asigurări că toate resursele tehnice și umane disponibile sunt mobilizate pentru rezolvarea situației cât mai rapid posibil. Utilizatorii sunt încurajați să raporteze eventualele erori apărute la numărul de telefon 022820911 sau prin e-mail la adresa pki@stisc.gov.md. Totodată, instituția recomandă consultarea periodică a canalelor oficiale de comunicare pentru actualizări despre evoluția situației.
Deocamdată, nu a fost anunțată o estimare exactă privind momentul restabilirii funcționării complete a serviciilor.