Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European consideră că, în actualele condiții, procesul de aderare al Turciei la Uniunea Europeană nu poate fi reluat. Raportul adoptat miercuri cu 48 de voturi pentru, 3 împotrivă și 23 de abțineri invocă deteriorarea continuă a standardelor democratice și lipsa de progrese în remedierea deficiențelor fundamentale.
Eurodeputații condamnă reprimarea vocilor critice, atacurile asupra opoziției și, în special, înlăturarea primarului din Istanbul, Ekrem İmamoğlu, calificată drept o acțiune politică menită să împiedice un candidat legitim la alegerile viitoare. Măsura este privită ca un pas suplimentar spre un model autoritar complet.
Raportul subliniază că criteriile de aderare la UE – printre care democrația, statul de drept, respectarea drepturilor omului și relațiile de bună vecinătate – nu sunt negociabile și nu pot fi relativizate în numele unor considerente strategice sau geopolitice.
Totodată, eurodeputații recunosc importanța Turciei ca partener strategic și aliat NATO, cu un rol esențial în regiuni-cheie precum Marea Neagră, Ucraina și Orientul Mijlociu. În acest context, se recomandă consolidarea dialogului și cooperării în domenii de interes comun, inclusiv securitate energetică, combaterea terorismului, acțiunea climatică și stabilitatea regională.
Raportorul Nacho Sánchez Amor a declarat: „Aderarea înseamnă democrație. Cu cât Turcia avansează spre un model autoritar, cu atât se îndepărtează mai mult de Uniunea Europeană.”