Procuratura a expediat în instanță un dosar privind finanțarea ilegală a Partidului „Șor”

Procuratura a expediat în instanță un dosar privind finanțarea ilegală a Partidului „Șor”
EnglishFrançaisРусский

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șor”, declarat neconstituțional. În acest caz sunt vizați o fostă secretară și vicepreședinte al oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată a formațiunii.

Potrivit anchetei, în perioada iulie 2022 – martie 2023, primii doi învinuiți ar fi coordonat activitatea organizației teritoriale, știind că partidul era finanțat de un grup criminal organizat. Aceștia ar fi acceptat fonduri ilicite, inclusiv pentru organizarea protestelor și plata participanților.

Suma totală a finanțării ilegale acceptate este estimată la circa 11,5 milioane de lei, bani folosiți pentru promovarea intereselor politice și obținerea puterii prin mijloace ilegale. Învinuiții neagă acuzațiile.

Într-un alt episod, o angajată a partidului a recunoscut că, între 2019 și 2022, a contribuit la introducerea în țară a mijloacelor financiare ilicite, colectarea datelor despre protestatari și distribuirea fondurilor. Valoarea sumelor gestionate de aceasta depășește un milion de lei.

Dosarele au fost expediate pentru examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru aceste infracțiuni, legea prevede amendă între 57 500 și 92 500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, cu interdicția de a ocupa anumite funcții pe o perioadă de 2 până la 5 ani. În cazul recunoașterii vinovăției, limitele de pedeapsă pot fi reduse cu o treime.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share