Procuratura Anticorupție a participat la workshop-ul „Combaterea Infracțiunilor Împotriva Proprietății Intelectuale Facilitate de Corupție”

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție (un procuror și un ofițer de urmărire penală), participă în perioada 14-16 mai 2024, la workshop-ul intitulat „Combaterea Infracțiunilor Împotriva Proprietății Intelectuale Facilitate de Corupție”, ce are loc în Varna, Bulgaria.

Workshop-ul este organizat în colaborare cu Biroul pentru Narcotice Internaționale și Afaceri de Aplicare a Legii al Departamentului de Stat al SUA (U.S. Department of State’s Bureau of International Narcotics and Law Enforcement Affairs) și reunește aproximativ 36 de profesioniști, inclusiv ofițeri de poliție, ai poliției de frontieră, specialiști în vămi și procurori din Bulgaria, Moldova, România și Ucraina.

Programul abordează diverse aspecte ale combaterii infracțiunilor împotriva proprietății intelectuale, precum și a corupției care facilitează aceste infracțiuni. Printre subiectele abordate se numără implicarea contrafacerilor în lanțul de aprovizionare al statului, strategii pentru identificarea bunurilor contrafăcute, investigarea traficului de bunuri contrafăcute care afectează lanțul de aprovizionare al statului, precum și investigarea corupției care afectează acest lanț.

Pentru Procuratura Anticorupție, această invitație este o oportunitate valoroasă de a contribui la eforturile internaționale de combatere a infracțiunilor împotriva proprietății intelectuale și corupției.

Suntem pregătiți să împărtășim experiențele noastre și să colaborăm cu alte țări pentru a identifica și investiga cazurile de infracțiuni similare.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share