Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un dosar de corupere electorală legat de alegerile din 2024

Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un dosar de corupere electorală legat de alegerile din 2024
EnglishFrançaisРусский

Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanță a unui dosar de corupere electorală, în care o persoană este învinuită de corupere electorală, iar alte două – de complicitate.

Potrivit anchetei desfășurate împreună cu Inspectoratul Național de Investigații, faptele au avut loc în perioada iunie – octombrie 2024. Inculpatul ar fi acționat în interesul Blocului Politic „Victorie/Победа”, afiliat unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor.

Conform procurorilor, inculpatul coordona o organizație din localitatea Dobrogea, municipiul Chișinău, și ar fi participat la o schemă organizată de influențare a alegătorilor la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie 2024.

Schema presupunea colectarea datelor personale ale cetățenilor, inclusiv fotografii ale buletinelor de identitate, care erau încărcate într-un chatbot Telegram. Ulterior, cu suportul tehnic al unei bănci din Federația Rusă, erau deschise conturi bancare online prin care se transferau bani către alegători.

„Mijloacele bănești erau oferite pentru a determina alegătorii să voteze „Nu” la referendumul constituțional și să voteze, la alegerile prezidențiale, pentru candidatul susținut de Blocul Politic „Victorie/Победа”, precizează procurorii.

Anchetatorii susțin că inculpatul racola membri în organizație, iar operațiunile tehnice – crearea conturilor și transferurile de bani – erau realizate cu ajutorul complicilor. Printre persoanele vizate s-a numărat și un jurnalist, căruia i-au fost transmise sume de bani.

Învinuiții nu își recunosc vinovăția. Dosarul a fost expediat pentru examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru corupere electorală, legislația prevede amendă între 37 500 și 57 500 lei sau închisoare de la un an la 5 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share