Procuratura respinge categoric declarațiile fake ale deputatului Litvinenco

Procuratura Generală își reiterează poziția fermă de neimplicare în procesele electorale, inclusiv în activitatea cu caracter de agitație electorală în favoarea sau defavoarea vreunui concurent electoral, și, în acest context, respinge categoric declarațiile fake ale cetățeanului Litvinenco, potrivit căruia, pe interiorul instituției s-ar fi dat indicații de discreditare, prin materialele procesuale aflate în gestiune, a candidaților unui partid pentru alegerile parlamentare.

”Acuzațiile sterile, lansate de dragul PR-ului politic, dar care determină instalarea confuziei în societate și neîncredere în instituțiile statului, le calificăm ca fiind iresponsabile și contraproductive, făcând parte dintr-o serie de tentative de a atrage Procuratura în soluționarea unor conflicte de ordin politic.

În această ordine de idei, Procuratura apelează la bunul simț, cultura și inteligența tuturor concurenților electorali, îndemnându-i ca în procesul agitației electorale să nu facă uz de lucrările penale pendinte, riscând astfel ca, în cea mai mare parte, să cadă sub incidența calomniei, încălcării principiului prezumției nevinovăției sau amestecului în înfăptuirea urmăririi penale sau justiției.

Atragem atenția asupra necesității asumării responsabilității pentru veridicitatea informațiilor diseminate, precum și procedurilor prevăzute de legislație cu privire la modul de sesizare a organelor de drept despre săvârșirea infracțiunilor sau altor categorii de delicte, prezentare a probelor și verificare a lor.

În alte circumstanțe, acest gen de declarații vor fi calificate ca fiind politice și vor fi lăsate fără examinare”, a transmis Procuratura Generală.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share