O nouă ședință de judecată în dosarul fostului primar al comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, are loc joi, 7 august, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Procurorii solicită prelungirea controlului judiciar pentru încă 60 de zile, în condițiile în care măsura actuală expiră în 9 august.
Ciochină este cercetat pentru omor din imprudență și părăsirea locului accidentului, după ce, în 19 februarie 2024, un copil a murit într-un accident rutier în care mașina condusă de edil era implicată. Autoturismul aparținea primăriei. În același dosar, Ion Andronache este acuzat de favorizarea infracțiunii.
Judecătorii au examinat demersul procurorilor, dar nu au emis deocamdată o decizie. În prezent, Ciochină se află sub control judiciar fără monitorizare electronică, având interdicția de a părăsi raionul Nisporeni, de a comunica cu martorii și de a conduce.
Fostul primar și-a pierdut mandatul după ce s-a aflat în arest, iar alegerile locale repetate, câștigate inițial de el, au fost anulate din cauza neregulilor. La noul scrutin, Ciochină a fost exclus din cursă, iar funcția a fost obținută de candidatul independent Sergiu Bulicanu.