Procurorii PCCOCS, împreună cu ofițeri de Poliție și cu sprijinul agenției europene Eurojust, au desfășurat percheziții la doi bănuiți din Chișinău și Strășeni, cercetați penal pentru falsificarea cărților de identitate și permiselor de conducere românești.
Investigațiile au scos la iveală un grup criminal organizat format din șapte suspecți, cetățeni ai României și Moldovei, care au falsificat documente în scop de profit, atestând în mod nereal că actele erau emise de autorități din România.
Procurorii au precizat că perchezițiile au fost desfășurate în mai multe localități din ambele state, pentru consolidarea probatoriului și continuarea cercetărilor penale. Rezultatele vor fi supuse examinării, urmând a fi folosite în procesul de investigare.
”Investigațiile penale continuă, inclusiv în dosarul separat cercetat de PCCOCS, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, au transmis procurorii.