Programul ”Drumuri bune pentru toți”, lansat de către președintele Igor Dodon, este la etapa finală de contractare, iar în scurt timp vor începe și lucrările de reparație a drumurilor locale. Despre aceasta a anunțat șeful statului după ședința de astăzi a conducerii de vârf a țării, informează Telegraph.md
După cum a anunțat Igor Dodon, deoarece licitațiile sunt pe ultima sută de metri, sunt încheiate contractele de efectuare a lucrărilor, la sfârșitul acestei luni – începutul lunii iulie, în fiecare localitate din Republica Moldova va începe reparația drumurilor.
În februarie curent, Ministerul Economiei și Infrastructurii a promis că în jur de 350 de km de drumuri se planifică a fi reparate sau modernizate, în viitorii câțiva ani. Ministrul Economiei și Infrastructurii a anunțat că deja au fost lansate licitații în sumă de 2,25 de miliarde de lei, pentru circa 180 de km de drumuri.