Programul național „Drumuri bune pentru Moldova” pe ultima sută de metri, peste 95 % din drumuri executate

drumuri bune pentru moldova, proiect de guvern, reparatia drumurilor, drumuri facute, filip drumuri, plahotniuc drumuri

Programul național „Drumuri bune pentru Moldova”, a fost realizat în proporție de peste 95 la sută. Astăzi, ministrul Chiril Gaburici a convocat o ședință cu antreprenorii responsabili de reparația porțiunilor de drum, care mai urmează a fi reabilitate.

Vă mulțumesc pentru munca și efortul consolidat de care ați dat dovadă la implementarea acestui program, important și necesar țării noastre. Suntem pe ultima sută de metri, trebuie să ne mobilizăm și să finisăm cât mai curând toate lucrările, pentru că timpul de afară ne presează. Deși la început nimeni nu credea în acest proiect, noi am ajuns deja la etapa finală de implementare, am construit Drumuri Bune în localitățile de pe tot teritoriul țării noastre și vom continua să o facem și anii viitori”, a afirmat ministrul Chiril Gaburici.

La rândul lor, antreprenorii au relatat despre ultimele porțiuni de drum care urmează a fi finisate și s-au angajat să realizeze lucrările calitativ și în termenii stabiliți.

Programul național „Drumuri Bune pentru Moldova” prevede reabilitarea a 1200 de km de drumuri locale în 1200 de localități. Suma totală a investițiilor constituie 1,6 miliarde de lei. Totodată, a demarat procesul de colectare a propunerilor privind sectoarele de drum care urmează a fi incluse în Programul „Drumuri Bune 2 pentru Moldova” în 2019. Anul viitor, vor fi renovați circa 2600 de kilometri de drum.

Total
0
Shares
Total
0
Share