Programului național “Femei în Afaceri”. Circa 100 de femei din Moldova beneficiază de finanțe nerambursabile din partea UE

Republica Moldova, bani, organizații internaționale, transfer, achitări, cotizații, datorii externe

Un număr de 97 de femei de afaceri din R. Moldova vor beneficia de finanțare nerambursabilă prin intermediul Programului național “Femei în Afaceri”, co-finanțat de Uniunea Europeană și gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, comunică MOLDPRES.

Potrivit informaţiei oferite de ODIMM, cele 97 de antreprenoare sunt au semnat astăzi, 16 ianuarie contractele de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 12,35 milioane de lei.

Conform estimărilor, în urma realizării proiectelor investiționale vor fi create circa 230 noi locuri de muncă și  menținuți 158 de salariați, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 18 milioane de lei. Aproape jumătate din proiectele investiționale aprobate sunt din industria prelucrătoare, alte 41% își vor desfășura activitatea în prestarea de servicii, iar 10 la sută sunt din agricultură și zootehnie.

La ceremonia de semnare a contractelor au fost prezenţi mai mulţi oficiali printre care şi ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi. „Ministerul Economiei și Infrastructurii va depune în continuare eforturi orientate spre asigurarea unui mediu de afaceri atractiv și dezvoltarea instrumentelor de suport, precum și a infrastructurii antreprenoriale. Vom continua să încurajăm femeile să lanseze afaceri și să contribuie la dezvoltarea economiei Republicii Moldova, a remarcat Usatîi.

Până în prezent, prin intermediul Programului Femei în Afaceri au fost selectate spre finanțare 379 de proiecte investiționale. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile în aceste program este de 165 mii de lei pentru fiecare beneficiar.

Citește și: Ex-Președinte al Curții Constituționale: Guvernul Sandu a căzut din cauza gafei Olesei Stamate

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share